luni, 20 aprilie 2009

Tura de Paste – Ramet – 17-19 apr. 2009


A venit si Pastele din 2009. Avem cateva zile libere, vreme superba, muntele aproape, bineinteles ca nu am rezistat sa stam in casa. La fel ca si anul trecut vrem sa il petrecem sarbatorind cu peisaje spectaculoase care ne incanta ochii si sufletul si sa ne imbatam cu parfum de pruni infloriti.
Imediat ce am intrat in acest mini-concediu plecam repede din Cluj. Ajungem destul de tarziu la Manastirea Ramet asa ca nu ne mai ramane altceva de facut decat sa cautam un loc potrivit unde sa ne instalam casuta noastra portabila.

Adormim repede, iar dimineata suntem treziti cu un concert de ciripituri, zeci de pasari vroiau sa-si arate care mai de care frumusetea glasului. O asa trezire sa tot ai in fiecare dimineata. Iesim sa dam „buna dimineata” soarelui si sa-i multumim, si de aceasta data, ca inca, dupa 3 ani de cand mergem in doi pe munte, ne asigura ca vom avea o tura cu vreme perfecta.






Dupa ce luam micul dejun si ne bem cafeluta de dimineata (procurata de Mircea), parcam masina langa Cabana Ramet si plecam spre Chei. Facem cativa pasi si ne dam seama ca ne-am inmultit la numar. Al treilea tovaras: un catel alb, foarte prietenos si curios, plictisit de job-ul lui zilnic de a avea grija de cabana, isi permite sa-si ia cateva ore libere si sa ne tina companie.











Cand ne-am apropiat de chei am incercat sa-l trimitem acasa stiind ca nu ne va putea urma prea departe, insa nu am reusit, tinea neaparat sa vina cu noi. La un moment dat s-a terminat cararea si am crezut ca ne-a parasit, dar dupa 5 minute il vedem cum ne asteapta nerabdator pe partea cealalta a apei. Ne descaltam si trecem si noi prin apa rece ca gheata. De aici mai departe chiar nu ne mai poate urma, asa ca ne luam ramas bun de la catel si continuam urcarea pe cabluri, pe stanci, pe traseul Brana Caprei. Tot mai sus si tot mai frumos peisajul din jurul nostru. Ne oprim sa mai facem cateva fotografii vrajiti de imprejurimi.












Parcurgem Cheile si ajungem in satul Cheia, mai bine spus fostul sat Cheia, deoarece nu mai exista, a ramas doar biserica (care da semne vagi ca ar mai fi folosita) si cimitirul din curtea bisericii.
Mai coboram putin si facem un popas sa luam masa, apoi urcam prin Cheile Batranei, pe nemarcate spre Cheile Geoagelului pe dealuri si prin paduri arse. O priveliste cam trista ...













Cand ajunge sus, peisajul isi revine, iar in jurul nostru totul este verde si colorat. Admiram, imortalizam momentul, lasam soarele sa ne incalzeasca fetele ascultand linistea si mergem mai departe in coborare spre satul Geoagel (cu doar cateva casute rasfirate) si de acolo spre drumul de culme ce duce la Aiud, de unde spre Bradesti.

















Timpul trece repede cand ai langa tine o companie placuta, asa ca ajungem imediat pe Valea Uzii, pe unde vom cobori pana la cabana. Se insereaza, dar de sus vedem o poienita plina de pruni infloriti, aliniati perfect. O priveliste superba! Se aprindeau incet luminile pe ulite si la case. Stateam pur si simplu pe iarba, sus pe deal si nu ne mai puteam lua ochii de la sat, parca eram hipnotizati.
Pana reusim noi sa ne dezmeticim se lasa intunericul, asa ca ne punem licuricii pe frunte si coboram printre case oprindu-ne din cand in cand sa privim cerul tot mai instelat.




Cand ajungem la cabana suntem latrati. Oare de cine? Fostul nostru tovaras. Sa fie un semn de razbunare ca am ales un traseu pe care el nu l-a putut urma pana la capat? Continua sa faca galagie pana intram in cort si stingem frontalele (de fapt l-a avertizat Mircea cu batul de ski :) - abia acum am aflat :P).

E tarziu, ne bagam in sacii de dormit si… e dimineata, am ratat slujba de Inviere la care ne doream sa mergem.




Ne indreptam spre casa sa petrecem restul zilelor de sarbatoare cu familia, dar facem un ocol prin marginimea Sibiului … cu noul sofer la volan :)

Hristos a inviat!

Mircea (pircea) si Laura (balaura)

Read more...

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP