Laura Hodorog: decembrie 2006

luni, 4 decembrie 2006

Sărbătorind Unirea în Retezat

1-3 decembrie 2006
Foto: MirceaSpre Cabana Pietrele:Culmea Vf. Mare (dreapta):Spre Culmea Lolaia, dinspre Cabana Pietrele, pe marcaj BG:Culmea Stânişoara - Vf. Bucura II între ele - culmea Lolaia:Fragment din Culmea Stânişoara (văzut de la Cabana Pietrele):Spre Cabana Genţiana (dinspre Cabana Pietrele) şi culmea Stânişoara în dreapta:Culmea Stânişoara văzută de la Cabana Genţiana:Vf. Pietrele:

Remembering Cuxi ...:

Vf. Custura Bucurei, Curmătura Bucurei, Vf. Bucura II, iar în dreapta spate Vf. Bucura I (st -> dr):

Curmătura Bucurei:

Vf. Bucura II:

Aproape de Curmătura Bucurei:

În stânga Vf. Bucura II, în dreapta Vf. Retezat:

Vf. Retezat, Vf. Lolaia, Culmea Stânişoarei:

Laura, Mircea şi CAR-iştii Liana, Cristina, Alina, Petronela, Adi, Lucian şi Mihnea în Curmătura Bucurei (st -> dr):

Vedere din Curmătura Bucurei spre Lacul Bucura:

Vedere din şaua de sub Vf. Custura Bucurei spre nord (Vf. Retezat, Lolaia, culmile Stânişoara şi Vf. Mare) (st -> dr):

Colţii Pelegii şi Vf. Peleaga:

Vf. Custura Bucurei, Bucura I, Bucura II, Retezat, Lolaia:

Colţii Pelegii:

Coborare din şaua de sub Vf. Custura Bucurei spre Cabana Genţiana:

Culmea Pietrele:

Cascada Lolaia:

Laura, Mircea, Liana, Cristina, Alina, Adi, Petronela, Lucian şi Mihnea

Abonați-vă la: Postări (Atom)

„Şi dacă niciodată n-ai avut fie bărbăţia, fie fantezia de a-ţi scutura de pe suflet şi de pe inimă prostiile omeneşti, după cum un arbore, la suflarea vântului, îşi scutură foile sale netrebnice şi seci, atuncea, desigur că n-ai rămas, întotdeauna, decât ceea ce eşti: o păcătoasă „fiinţă superioară”, un nemernic „împărat al Făpturii”... Şi nu te-ai simţit, prin urmare, nici topindu-te sub o rază de soare sau o mângâiere de vânt, nu te-ai putut nici întrupa în norul alb, ce pluteşte pe înalte şi albastre aripi de văzduh... Nu te-ai simţit, cu alte cuvinte, o clipă măcar, trup din trupul şi suflet din sufletul larg al naturii!... A sta suspendat în aer şi neclintit deasupra unui curs de apă, ce lunecă grăbit sub picioarele tale, a porunci, cu puterea voinţei tale, gândului să-ţi încremenească în suflet şi sângelui să-ţi îngheţe în vine, a opri în sânul tău bătăile pripite ale ceasornicului inconştient, ce-ţi socoteşte neîndurat clipele scurte ale vieţii, a te preface în cremene însufleţită sau în fiinţă de cremene, a pricepe cu simţul potenţiat al urechii tale susurul colosal şi nehotărât al imensului curs de viaţă ce însufleţeşte vinele lucrurilor, a sta tu singur neclintit în universala lunecare a totului către nesfârşit...

„Cât e de dulce, cugetam eu, să ai, din când în când, câte un minut, măcar, de sublimă nebunie!” ”

(Calistrat Hogaş)

© Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP