marți, 26 iunie 2007

Lotru încins

(22-24 iunie 2007)

Text: Mircea, completări, Laura
Foto: Mircea


Ce soare, mamăăă ! Ne-a pus michiduţă ignorantul să nu luăm destulă apă cu noi, pe-o arşiţă de ora 10:00 de nu-ţi vine să crezi! Dar, s-o luat cu începutul.

Mă gândeam la Lotru ca la urmatoarea şi logica continuare a Cindrelului, după ce l-am admirat în toată splendoarea îmbracat în alb, enigmatic, dar încă departe, de pe Platoul Diavolului în tura efectuată cu ceva mai mult de un an în urmă cu Sergey.

Aşa că ne-am pornit cu credinciosul şi modestul EMN, în compania lui Vali, Sergey şi-a scumpei mele Laura. Planul iniţial, bazat mai mult pe ambiţie decât pe raţiune (cum s-a dovedit, nu era o idee proastă, dar nerealistă în condiţiile respective) era să facem un circuit cu pornire din Tălmaciu, parcurs creasta până după Cabana Prejba şi închis circuitul parcurgând în sens invers culmea Ştefleşti până-n Lazaret (de fapt exact invers). Ei, aproape că ne-a prins seara pe valea Oltului, ezitând între planul iniţial şi alte variante gândite sub presiunea nevoii de decizie imediată.

Presaţi de situaţie (n-am reuşit să aflăm unde-am putea lăsa maşina în siguranţă, în Lazaret domnea o pustietate dezolantă) alegem varianta de-a începe traseul din Tălmăcel. Zis şi făcut, cârmim stânga-mprejur şi o luăm spre sat, îl parcurgem şi lăsăm maşina (cu destule rezerve) în curtea unui român (cu tentă dominant majoritară de ţigan - ca să nu-i zicem RROM!) de vreo 60 de ani, fierar de meserie (specialist în potcoave - de cai morţi?) şi-o luăm pe valea Lungşoarei până ne ajunge noaptea din urmă. Tot învârtind harta şi sfătuindu-ne, alegem să ne întoarcem, înaintând prea mult pe vale. Îi dăm de capăt şi alegem locul de campat aproape de trecerea peste pârâu pe unde urma s-o luăm a 2-a zi.


Punem corturile sub cerul înstelat (ancorate superficial) şi pornim în căutarea somnului, în magica noapte de echinocţiu. Pe la 3 şi ceva dimineaţa (aş spune noaptea în mod normal, dar era ciudat luminată noaptea pentru ora aia) încep să se audă tunete slabe la început, care în mai puţin de un sfert de oră ajung val-vârtej peste noi cu tot alaiul manifestărilor cereşti: tunete înfiorătoare, bliţuri orbitoare, un vânt de să ne ia cortul. În timp ce, din interior, Laura ţinea cortul de arce, ce face Mircea? Ce un om normal n-ar face: ia cuiele de aluminiu şi-ncepe să ancoreze cortul, cu Zeus ce dă ca nebunu-n jurul lui cu fulgere. Scap nevătămat ca prin urechile acului şi mă întorc crispat în cort, unde ne bucurăm timizi de siguranţa iluzorie a culcuşului uscat, până dă de ziuă.




După potopul ce s-a consumat la fel de repede cum s-a şi pornit, un soare şi-o prospeţime de zile mari. Mâncăm, strângem tabăra, trecem pârâul şi-ncepem să urcăm pe Valea Râuşorului, tot mai însetaţi. Rămânem de tot fără apă (ce deştepţi am fost făcându-ne provizii!?), Laura tot mai slăbită, Vali îşi sacrifică jumătatea de litru în favoarea domnişoarei şi cumva ajungem sus pe dealul Ştefăniţa, de unde-o luăm printre căsuţe de vară şi fânaţe înflorite spre Prejba.



Pârâu nu mai este, izvoare nu mai găsim, ce-i de făcut? Cu gurile uscate îi dăm la deal făcând pauze dese la umbră şi ascultând atenţi după vreun susur de apă vie. Aud la un moment dat ceva, intru în pădure şi după câteva minute dau de apă! Oooo'riight!!! Luăm vreo 2 litri şi după ce-o fierbem (fiind destul de tulbure după ploaie, iar eu şi Vali păţiţi cu apa de la Cabana Pietrele din Retezat) şi topim câteva pastile efervescente în ea, bem ca sparţii.

Puşi la cale şi cu moral la înălţime, ne continuăm incursiunea în natură până dăm de stâna baciului Ion, care pe cât de sociabil pe atât de amabil. Ne invită la dânsul în chilie, ne omeneşte cu caş şi brânză, iar noi cu biscuiţi pe fiul dânsului.



Care mai de care-şi fac poze pe cal (mai ceva ca la Sovata, cu ursu-mpăiat şi capra cu 3 iezi :)) şi o tăiem spre cabană, la care ajungem pe înserat.



Tânărul salvamont, George, ne primeşte amabil, încep poveştile, planurile, ne arată mândru acumulatorii de la panourile solare, ne dezvăluie planurile de renovare a cabanei (care arăta ca naiba la vremea respectivă, fiind şi jefuită de ţigani cu puţin timp în urmă) şi dorinţa de a marca culmea Stefleşti.

Urcăm în creastă să admirăm apusul, strângem cu Laura nişte cimbrişor pentru ceai şi ne-ntoarcem la corturi, timp în care George ne arată o fâşie mare din deal râmată de porcii mistreţi şi începe să dapene poveşti vânătoreşti cu urşii din vale ce mănâncă oameni şi mistreţii-n mare număr care-au trecut în fuga pe lângă el nu-ştiu-când. Îl ascultăm zâmbind pe sub mustaţă (în timp ce alţii ascultau cu sufletul la gură şi ochii mari poveştile soldatului Svejk :))

Mâncăm şi ne culcăm, refuzând amabili invitaţia noului nostru amic de a dormi în cabană. Ne plac corturile şi profităm de fiecare ocazie de a dormi-n hotelul de 1.000 şi una de stele.


Duminică: puţină ceaţă dimineaţă după care soarele triumfă, ne întoarcem pe unde-am venit strângând gunoaiele lăsate-n urmă de KTM. Ajunşi la maşină, dă-i către casă, nu fără a-i promite lui George c-o să-l mai sunăm când trecem prin Cisnădie (din pacate încă n-am facut-o) şi a ne promite că vom termina traseul propus, într-o altă tură.






















Albastru: traseul pe care l-am realizat
Roşu: traseul ideal gândit iniţial
Galben: de unde ne-am întors vineri seara cu maşina
Galben punctat: pe unde-am rătăcit pe valea Lungşoarei înainte de a ne întoarce
Cerc galben: zona de campare

Lotru? Un munte care ne-a lăsat o impresie plăcută; exceptănd rahaturile KTM, curat, liniştit, relativ neumblat, cu multe frumuseţi de oferit.

Însetaţi, dar fericiţi,
Vali, Sergey, Laura şi Mircea

Read more...

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP