Unde-s 10, puterea creşte!

23 - 25 aprilie 2010

Foto: Laura, Mircea
Text: Mircea
Video: Oliver

Motto: „Pauzele lungi şi dese ...”

Încă o dată, soarta lăsată-n „voia sorţii” ne-a jucat o farsă, dar tot plăcută ! O tura-n doi s-a făcut una în 10, dintre care 2 - Cătălina şi Tibi - ne-au „părăsit” sâmbătă dimineaţa dorind să facă traseul într-o zi, fiind nevoiţi să se întoarcă seara în Alba Iulia pentru probleme personale.

Vineri pe la 19:00 o „racolăm” pe Cătălina din Teiuş, iar pe-nserat parcăm Furia Roşie la ieşirea din Poiana Galdei (Gălzii pentru localnici); trecem apa pe-o punte şubredă către plaiul unde aveam să ne petrecem noaptea (lătraţi de zor), montăm tabăra şi ne-ntindem afară la poveşti, trecând „poveştile” de la unul la altul până se lasă perdeaua serii de tot.

Ştiind că restul trupei e-n urmă cu cel puţin o oră (întârziaţi şi mai mult din cauza unui control poliţienesc de „rutină” - cum e, fetelooor ?), pornim avariile cu 10-20 minute înainte s sosească şi-i aşteptăm cu frontalele pe semnal SOS. Visători sau obosiţi, aproape că trec fără să ne-observe, noroc cu mine care entuziast (a se citi „energizat”) fug către ei, trec apa şi le semnalizez oprirea. Campează şi restul după care continuăm să ne cunoaştem până pe la 1, când hotărâm c-ar fi înţelept să lăsăm poveşti şi pentru mâine.

În câteva secunde se lasă şi-a doua perdea, iar în alte „cateva” secunde se ridică, la insistenţele lui Tibi care vrea cu orice preţ şuturi în fund :-). E ora 6 ... Mormăim ce mormăim, dar fără a-l descuraja (non-violent) pe „cocoş”, începem încet încet, care mai de care mai palid şi mai morocănos, trezirea din amorţeală.

Ridicăm tabăra, iar la 8:40 suntem în traseu (citez Mulţimea nemulţumită: „Ce rost are să te trezeşti la 6 când pleci în traseu la 9 ?!”), după ce parcăm toate 3 maşinile în curtea unei viitoare pensiuni turistice. Mai greu, mai uşor, lăsăm dimineaţa în urmă înaintând încet-încet către Piatra Bulzului.

Facem un popas binemeritat sub Piatră, admirăm Întregaldele, Piatra Cetii, Piatra Craivei şi toate zările ademenitoare şi lăptoase, completându-ne micul dejun cu dulciuri şi fructe. Cuplul sportiv decide s-o ia înainte, le dăm hartă sumară făcută în Google Earth (mă mir cum s-au descurcat cu ea) şi ne urăm drum bun, la revedere.

Mai urcăm, mai coborâm prin poieni şi petece de pădure, trecem de Dealul Tibrului până ajungem la un post de vânătoare unde greşim uşor traseul, continuând prin dreapta pe curbă de nivel şi ocoling pădurea, până dăm de-o fundătură; o iau înainte prin pădure pentru recunoaştere şi nu mică mi-e mirarea când observ 4-5 râtani blănoşi luând-o claie-peste-grămadă la vale prin pădure, cu „barosanul” (şi-a lui coamă de lider) în faţă, măturând totul în cale (Ramona: „Am crezut că-s doar pietre ce cad la vale ...”. Mă întorc la grup şi facem stânga-mprejur către adevăratul traseu - continuarea crestei către Piatra Muncelului.
Într-o poiană dăm de-un fluture amorţit şi-l întoarcem pe toate părţile pentru şedinţa foto.

E bine aşa ! Fiind mulţi membri noi în excursie, profităm de relieful domol şi continuăm să ne cunoaştem cât mai bine. Din poveste-n poveste ajungem iar într-o aparentă fundătură, o porţiune de coborâre prin pădure deasă şi neprimitoare, spaima izoprenelor! Căutând în zadar un culoar mai lesne de trecut, facem uşor dreapta pe o potecă „marcată” de animale - la sugestia lui Ionuţ - iar după câteva zeci de metri şi sute de înjurături (Oliver: „Pe unde dracu s-au dus, mă ?!?!”) trecem cu greu de porţiunea inospitalieră şi coborâm uşor printre fagii falnici spre poiană, unde admirăm Piatra Cetii de la punctul de belvedere, dintr-o perspectivă cu totul nouă.

După încă o pauză scurtă, o luam şontâc-şontâc la deal, iar în vârf (Piatra Muncelului) luăm o pauză mai amplă completată cu somnul de frumuseţe.

Vreme vreme ... cu toate că meteorologii ne proroceau 6 ore de ploaie, tu nu ne-ai dat decat căldură şi-ai şi ţinut vântul la tine. Excelentă! Pentru fotografie nu, dar pentru călătorie, numai bună.

Insetaţi (Mircea: „Nu mai e mult până la izvor !” ; Ceilalţi: „Sigur mă ?!”), continuăm prin amalgamul de verde şi maro până la punctul din care se observă Cheile Turcului şi Găldiţei; le admirăm dinţii şi continuăm în căutarea lichidului magic, pe care-l găsim în pădure, la adăpostul unui liliac sălbatic (Lilu: „parfumat, dar otrăvitor”), ghidaţi fără ezitări de GPS (prietenii noştri sportivi au reuşit şi fără el, tot respectul); ne adăpăm după care urcăm pe valea unuia dintre picioarele pârâului Cricău până ieşim într-o poiană pe cursul marcajului TR (care uneşte Piatra Craivei cu Piatra Cetii, prin Necrileşti-Întregalde) de unde se vede semeţ Vf. Drogului (cum o fi ajuns la numele ăsta, pot doar să-mi imaginez) - de fapt ar trebui să se vadă, că uit de el şi-abia de-l menţionez mai târziu :)Coborâm uşor printr-un pasaj neumblat de pădure, unde ne intersectăm în sfârşit cu marcajul BR - care culmea, pleacă tot de lângă Poiana Galdei şi urmăreşte îndeaproape traseul nostru făcut pe GPS, după care ieşim în Muntele Bucerzii, un platou carstic impresionant, presărat cu tufe de iederă, asemeni unor tuia ornamentali.

Nu trece mult şi poposim la cafeaua excelentă de dup-amiază, născută din filtrul lui Ionuţ, după care, căutând şi negăsind marcajul, decidem să coborâm prin pădure pe-un drum de care bine conturat, până la un izvor frumos împrejmuit, aşteptându-ne ospitalier. Popas ? Popas ...

Urcăm pe păşune, lăsând drumu-n stânga, ne intersectăm cu un alt drum care vine de te-miri-de-unde şi-ajungem într-un final în poiana ce-avea să ne fie gazdă peste noapte - deşi îmi doream să campăm undeva deasupra Poienii Ascunse, sub Vf. Strigleu, pentru o mai bună panoramă. Bine-i şi-aici, cu izvorul aproape.

Punem leneşi corturile şi pornim spre pădure, unii în căutarea vreascurilor pentru foc, alţii în căutarea lui Costică. Mâncăm, povestim şi pornim acţiunea „Focul de seară” în 2 acte; primul act Ionuţ, curmat de actul 2, „deşteptul Mircea” (Toţi: „Recunoaşte că din vina ta s-o stins şi trecem cu vederea.”; Mircea: „Mă,... de fapt focu' ăsta n-avea aer, tre' refăcută structură ...” Ionuţ, către ceilalţi: „Nu se lasă, tre' să aibă control absolut ...”); cumva se-aprinde şi ne-adunăm în jurul lui, prăjind în loc de vânat, Marshmallows oferite de Ionuţ „Americanu' ”. Poveşti, discuţii aprinse în jurul unor mai mult sau mai puţin utopice planuri de construire a unei societăţi perfecte, bancuri porcoase şi râsete isterice - cea mai bună terapie pentru nervi obosiţi. Golim sticlele şi ne băgăm la somn.

Duminică. Previziune meteo: „Cer noros cu şanse de ploaie”. Concret: „Cer senin fără şanse de ploaie”.

Cumva reuşim să ne urnim înainte de 10, pornind spre Necrileşti - deşi planul iniţial era să ajungem la Platoul Ciumerna de unde să coborâm spre cătunul Sfârcea prin pădure, pe poteca GPS, iar de-acolo spre Ghioncani - Măgulicea - Dealul Şchiopului - Dealul Thiopului - Întregalde); ne facem încă o poză de grup cu Roşia Montană în îndepărtata zare) şi coborâm pe poteca abruptă, presărată cu „condimentele” toamnei trecute.

Alt izvor, altă pauză de-mprospătare, ieşim din pădure şi coborâm în zig-zag-uri către uliţa principală a satului, unde câţiva tineri se-ndeletniceau ba cu mingea , ba cu scosul ei din apă.

Urcuşul către Platoul Ciumerna

Cât timp partea masculină a grupului sonda trecătorii în privinţa bodegii, profit de 10 minute de linişte şi mă aşez pe bancă lângă un bătrânel, unde-ncepem a povesti vrute şi nevrute; barierele se coboară repede, ca şi cum nici n-ar fi fost, se-adună tineri, bătrâni la sfat şi-ncep a ne oferi ba întrebări, ba păreri; ne-mbie la o cafea pe care trebuie să o refuzăm sub pretext că suntem aşteptaţi (cum n-am fi stat ...); le facem fotografie de grup şi promitem - ca de fiecare dată - să ne întoarcem cât mai curând.

Bodega o găsim închisă, iar lângă ea - tovarăşii nostri, nu atât deshidrataţi cât dezamăgiâi. După încă o repriză de jargoane, o luăm pe uliţă-n sus spre curtea bisericii, spre un nou popas, mai spiritual. Descuiem poarta ferecată-n trei şi intrăm sfioşi în curtea lui Charon; bisericuţa (ce-ţi mai plac diminutivele mă Oliver ...) mică, modestă, curată, împrejmuită de brazi. Teoria învăţată la Răicani, Boţani, Ilieşti, Ghioncani, Biceşti etc. se confirmă, mai toate crucile-s semnate „Necreală” ...

Rămânem (eu şi Laura) în urma grupului tot pozând, admirând casele de vară răsfirate pe dealuri; ne întâlnim cu tanti Nistor, veselă şi vorbăreaţă - dar cu măsură - care ne povesteşte câte ceva din istoria locurilor.

Arşi de soare, ne regrupăm cu restul trupei în creastă (care tocmai îşi consumau râsetele isterice la bancul cu melcu'), mâncăm ultimele firimituri cu slană şi ceapă de la Oliver şi ne continuăm drumul cu soarele-n ceafă. Poposiţi la umbra unei case moţeşti unde extragem a doua căpuşă, de data asta din mine (mersi C...Luci, după care, la coborâre (la sugestia lui Luci) spre Cheile Turcului şi Găldiţei, lăsăm în spate grupul aprins în discuţii despre procreere.

Ajunşi în drum, admirăm vâltoarea, Cheile impresionante, cerul polarizat (Luci ...), ne întâlnim cu marcajul TR şi ne răcorim picioarele în apa Găldiţei (fetele doar).

Ajunşi în Întregalde, admirăm (unii dintre noi) a doua vâltoare, socializăm cu tanti Valeria care ne invită cu căldură la dânsa acasă când ‘om mai trece pe-acolo.

Consumăm bere, suc, dulciuri şi ultimele trivialităţi la barul din Întregalde, de unde Oli şi Boti pornesc cu ocazie spre maşinile parcate la vreo 10 kilometri-n aval. După ce mulţumim gazdei pentru parcarea gratuită, mâncăm o pizza în Aiud şi ne luăm rămas bun. Pe marţi !

Aş fi vrut să vă ofer câte o mostră auditivă din invectivele fiecărui personaj, dar ... haideţi cu noi în tură şi veţi avea ocazia, din plin. :-)

Aşa fain, să tot fie !!!