duminică, 15 august 2010

Retezat preţios

12 – 14 august
Text: Laura
Foto: Laura şi Mircea
Montaj film: Mircea

Nimeni şi nimic nu putea să prezică cele întâmplate în aceste 3 zile ... Ni le doream atât de mult şi de demult încât nu mai vroiam să amânăm nici o zi. Aveam un dor atât de mare, eu poate mai mult decât Mircea, că deh, Retezatul mi-a fost mereu la suflet şi deşi l-am cam neglijat (a trecut un an de la ultima revedere), acum aveam să ne revanşăm, cu atât mai mult cu cât îmi tresărea inima la gândul de a vedea Muntele verde.

Reuşim, pe ultima sută de metri, să ne luăm liber de la birouri chiar în mijlocul săptămânii şi uite-aşa, miercuri la ora 6 eram amândoi acasă pregătind rucsacii şi la aceeaşi oră, dimineaţa, eram în picioare pregătiţi pentru aventură.
Pornim la drum cu speranţe mari, căci vremea e bună, iar Perseidele ne vor oferi un spectacol rar şi strălucitor pe scena cerului, un motiv în plus să de dorim a savura partea artistică a turei alături de Zănoaga. Timp avem destul, nu-i nici o grabă, ne permitem câteva opriri scurte pentru a fotografia destinaţia. Ţara Haţegului te vrăjeşte cu diversitatea peisajelor şi explozia de verde! Până să-ţi dai seama, mintea ta zburdă prin toate acele locuri pe care le memorezi cu privirea, iar următorul concediu ţi-e deja plănuit.
Trecem Barajul Tomeasa admirând Lacul Gura Apei şi parcăm maşina lângă barieră, dincolo de care începe aventura noastră. Întâlnim o familie cu bagaje mici, care aveau acelaşi obiectiv, Lacul Zănoaga, dar cu întoarcere în aceeaşi zi. Le explicăm că vor avea nevoie de mai mult timp să facă asta, diferenţa de nivel fiind destul de mare, cu siguranţă se vor întoarce pe-nserat.

Încălţăm bocancii, pregătim rucsacii şi-o apucăm pe urmele lor. Înaintând pe drumul forestier, ceva în frunzişul din dreapta îmi tot distrage atenţia. Cu coada ochiului văd nişte puncte roşii care rămân în urmă. Mă opresc brusc şi m-apropiu. Zmeurăăă! Şi cât de multă! Şi cât de mare şi de coaptă! Mmm! Înfulec cu poftă cam tot ce găsesc, Mircea merge mai departe, „- Avem un traseu de făcut, nu mai pierde timpu’. Tre să fim atenţi unde-i marcaju’ spre stânga.” Pentru câteva secunde îmi piere zâmbetul de pe buze, dar ştiu că nu-i nici o grabă; iau în pumn câteva din fructele delicioase şi aromate şi-i le-ntind. Le gustă c-o oarecare reţinere, dar în clipa în care i se topesc de cerul gurii, muşchii feţei i se detensionează şi dă atac la desertul lui moş Martin. Dintr-odată mă opresc, mi-a atras atenţia o bufniţă care în loc să fie în copac, e pe jos, întinsă pe spate fără suflare ...
Mergem, mâncăm, mergem, mâncăm şi uităm de noi până ne trezim, pentru câteva momente, din beţia aromelor dulci şi realizăm că am înaintat mai mult de 20 minute, cât ne-a spus doamna de la barieră că vom face până la primul marcaj. Ne uităm pe gps, ne uităm în jur ... hm ... ceva nu-i bine. Mai mergem două curbe, da de vedem vreun semn albastru, dar nimic, cred c-am făcut vreo 2 km în plus. Stânga-mprejur şi cu ochii-n toate direcţiile. Cu toate astea mie încă îmi mişună mâinile după roadele roşii de pe marginea drumului. Găsim şi săgeata de direcţionare spre stânga, spre traseul nostru pe CA care intră în pădure. Se vedea foarte bine deşi era parţial acoperită de frunziş, dar noi, cum aveam ochii ocupaţi să vadă doar zmeura, am trecut pe lângă ele fără să le băgăm în seamă. Lăcomia se pedepseşte! :)Intrăm pe traseu pe Culmea Zlata, e umbră şi răcoare în pădure, iar panta abruptă. Urcăm încet prin jocul de lumini şi umbre. Privesc des spre cer căci frunzele adie uşor şi am impresia că soarele cerne bulgăraşi aurii în dansul lor. Mergem ce mergem şi facem un mic popas de realimentare după care ne continuăm urcarea printre multele urechiuşe (gălbiori) şi muscăriţe (Amanita muscaria).Recunoaştem grupul de 3 întâlnit la baraj, acum în coboarâre; schimbăm câteva cuvinte şi ne urăm drum bun mai departe. Ieşim din pădure şi soarele-şi aruncă fără milă razele fierbinţi spre noi, lăsăm rucsacii şi ne-ntindem pe iarba moale şi caldă la o doză naturală de vitamina D.
Continuăm spre Vf. Lăpuşnicul Mic, Vf. Zlata unde stăm la poveşti câteva minute cu o ciobăniţă prietenoasă dornică de a schimba câteva vorbe cu trecătorii şi apoi ajungem pe Platoul Radeş-Zlata de unde aruncăm o privire spre Tău Spurcat şi Lacul Zănoguţa. Vântul ne răcoreşte bine, aşa că ne punem picioarele în mişcare. Salutăm căluţii chipeşi care, curioşi, ne urmăresc cu privirea.
În sfârşit facem cunoştinţă cu Zănoaga şi stăm pentru câteva minute bune admirând-o.
Bucuria de-a coborî ca s-o vedem mai de-aproape ne e curmată de vocile şi râsetele ce se-aud dinspre cabana salvamont. Pe malul opus dacă-ţi îndrepţi privirea în stânga cabanei, se vede stâna de oi, chiar deasupra lacului.
Coborâm că n-avem ce face, ştim că nu se poate campa în altă parte decât lângă lac. La cabană, petrecăreţii şi glumeţii în Mammut, ascultau doine din fluierul unui cioban, care ne asigură că putem bea apă direct din lac că oile nu ajung acolo ... Ne explică unde e izvorul „amenajat cu bolovani” şi suntem lăsaţi să ne instalăm cortul pe un platou în spatele cabanei „numa’ s-aveţi grijă la rahatu’ de măgar” şi dacă totuşi călcăm în vreunu’ „nu-i nimic, că-i călduţ” ni se spune.
Punem cortul, mergem după apă şi aşteptăm cu nerăbdare orele târzii ale nopţii ca să admirăm spectacolul stelar. Între timp mai apar doi tineri care ni se alătură locului de campare, iar măgăruşii tupeişti îşi fac prezenţa promisă. Într-un final vine şi nea Ene pe la gene, iar după vreo două ore ne trezim să privim cerul. Vizibilitatea nu e prea bună, aşa că ne facem o supă urmată de încă o oră de somn. La a doua trezire cerul e acoperit de nori şi tunetele se fac auzite; nici o şansă să vedem ceva în noaptea asta ... înapoi la vise! „zzZZZ”Vineri dimineaţă soarele ne surâde, iar măgăruşii ne urează bună dimineaţa la uşa cortului. Până strângem lucrurile norii câştigă teren; ne luăm rămas bun de la vecini şi gazde şi urmăm punctul roşu spre următoarea noastră destinaţie: Lacul Bucura.


Ajunşi în creastă începe vântul cam supărat şi întâlnim primii turişti cehi din cei vreo 50 pe care aveam să-i întâlnim pe traseu, până sus în Şaua Judele. Ei merg la Zănoaga. „- Hi! Hi!” „- Ahoj! Ahoj!”. Salutul ne intră în reflex după un timp, nu mai ştim că-s cehi, că-s români, îi dăm înainte.
În bătaia puternică a vântului mai tragem cu ochiul în partea stângă la Vf. Şesele Mari, Vf. Bârlea, iar în dreapta la Lacul Judele. Ajunşi în şa facem un popas prelungit de foto, ciocolată şi halva. Încetul cu încetul se aglomerează cu fel de fel de naţii şi persoane mai mult sau mai puţin sociabile. Privim de sus cu admiraţie Căldarea Bucurei cu frumoasele sale: Florica, Viorica, Ana şi Lia, Tăul Agăţat, Vf. Peleaga şi, cu mare atenţie, Lacul Bucura care are ţărmul împânzit de corturi colorate.

Deodată ne scade tot entuziasmul ce-l mai aveam, la zero. Tura care ne-o doream de atâta timp şi care ne-aşteptam să fie la fel ca celelalte, adică să petrecem încă un sfârşit de săptămână în care să fim doar noi şi muntele, s-a transformat acum într-un turism montan.
Nu vrem să plecăm acasă cand încă mai avem doua zile libere, iar vremea devine tot mai bună, dar nici nu vrem să ne petrecem timpul la munte în felul ăsta! Începem să ne gândim la diverse trasee pe care să le facem în timpul rămas şi care să implice şederea la Lacul Bucura cât mai scurtă sau deloc. O-nvârtim pe toate părţile şi ajungem la singura concluzie, tristă, că cel mai bine e să ne-ntoarcem. Şi asta facem. Trişti şi profund dezamăgiţi ne-ndreptăm spre casă.
Lacul JudeleDecidem că nu are rost să mai coborâm la lac numai ca să avem ce urca şi o luăm pe curbă de nivel, pe sub vf. Şesele Mici, printre lespezi de piatră, lăsând Zănoaga şi aglomeraţia de corturi în urmă. În creastă, ajungem într-un loc mai ferit de vânt şi, nu-mi explic de ce, dar insist să ne oprim pentru câteva minute de odihnă, iar apoi îi propun lui Mircea să rămânem peste noapte aici. E perfect, avem vedere la Retezatul neatins, Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele, la dreapta şi la stânga Picioru Şesele şi Radeşu Mare, Lacul Cârligu şi Tăurile Radeşului drept în faţa noastră, iar la 180 grade minunata Zănoaga. Văi şi creste măreţe oriunde-ai privi, soare şi linişte, tot ce ne doream! Mircea se lasă ușor convins, aşa că planul e făcut! Ne tolănim ca şopârlele la soare câteva clipe, apoi aşezăm rucsacii sub nişte bolovani mai mari şi pornim după apă.
Trece ora până ne-ntoarcem la „locul nostru” şi ne-ajunge foamea. Atacăm plasa cu mâncare şi punem de-o cină cu slană şi ceapă, apoi pregătim culcuşul pentru seară: instalăm cortul pe un loc cât de cât drept şi aranjăm izoprenele şi sacii de dormit afară pentru bivuac.
Soarele se ascunde timid după Vf. Radeşu Mare înroşind tot cerul. Ar fi păcat să-l privim din cort. Crestele ne-nconjoară cu splendoarea lor, iar soarele li se alătură din umbra norilor creând o scenă unică, parcă dintr-un vis din care nu-ţi mai doreşti să te trezeşti. „- Eşti feirictă?” „- Daaa!” „- Eşti fericită?” „- Cea mai fericită!”... şi parcă toate frumuseţile ce te-mconjoară complotează ca visul tău să devină realitate.

Înfofoliţi până-n urechi ne-ndreptăm privirile spre cer, unde apar, una câte una stelele, constelaţiile, Calea Lactee! Perseidele!!! O minunăţie! Ne agităm de fericire ca nişte copii când vedem prima stea căzătoare şi ne-auzim bătăile inimii când o vedem pe-a doua, cea mai mare stea căzătoare pe care-am văzut-o vreodată şi-a treia şi ... şi continuăm aşa ore-nşir până vântul umed ne atinge sacii şi suntem nevoiţi să intrăm în cort. Am prins momentul magic şi nu-l vom lăsa niciodată.
Continuăm sărbătoarea cu o cină nocturnă - paste cu brânză, iar apoi ne lăsăm pradă viselor sclipitoare ... Ca să-ntregească tabloul, noaptea ne-a adus şi ea, pe post de artificii, lumini puternice amplificate de sunete create parcă de giganţi, dându-ne târcoale cortului.

Sâmbătă dimineaţă însă, soarele ne mângâie genele. „Oare să am curajul să deschid ochii? Oare-a fost doar un vis?!” Îmi adun puterile ... cine m-ar fi privit ar fi văzut cum chipul mi se luminează şi un zâmbet fericit apare în locul buzelor tremurânde.„

S-a-ntâmplat! ... Aseară a plouat cu nestemate pe cer, pe pământ şi pe degetul meu!”
Urăm „- Bună dimineaţa!” crestelor măreţelor, Zănoagei, floricelelor zâmbăreţe şi ne-aşezăm împreună la un mic-dejun bogat, apoi ne strângem lucrurile căci ştim că nu avem voie să stăm aici prea mult timp.
În spate Vf. Radeşu Mare

Urmăm crucea albastră pe unde-am urcat cu două zile-nainte, poposim la izvoare să ne-nviorăm, salutăm din nou căluţii, ciobăniţa vorbăreaţă şi turiştii care mai de care. În pădure reîntâlnim muscăriţele dătătoare de vise şi adunăm gălbiori tot cu gândul la ciulama.
E doar sâmbătă, dar avem drum lung pân-acasă. În cele din urmă ne-am luat doza mult dorită de munte, chiar şi mai mult, iar mâine avem de sărbătorit şi o Mărie.


M + L = ♥

1 comments:

Anonim,  9 decembrie 2010, 03:35  

Simplu, romantic, original si la aer curat! Perfect intr-un cuvant! :)

  © Blogger templates The Professional Template by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP